Stiri SuperSale

Festivalul Filmului Israelian – Intrarea gratuită

November 16, 2009 | Comentarii (0) | Categorie: Evenimente

Tag-uri: , , , , ,

movie

Dragi cinefili,

Nu uitați să treceți în agendă Festivalul Filmului Isrealian, ediția 2009. Între 19-25 noiembrie la Cinema Eforie avem parte de film istraelian. Intrarea este gratuită, deci nu ratați ocazia.

Iată și programul complet al festivalului:

Eli & Ben (Eli şi Ben) – seară de gală
Joi, 19 noiembrie, 19:00 – Cinema Eforie
Israel, 2008 – Dramă
Regia: Ori Ravid, , cu Lior Ashkenazi, Shmuel Edelman
Eli şi Ben este povestea unui tată şi a fiului sau de 13 ani. Ben e arhitect în Herzliya, Israel. Fiul lui, Eli, e un pic mai neastâmpărat, lucru care nu pare să-l deranjeze pe Ben. Dar Ben e arestat pentru luare de mită. Convins că tatăl lui e nevinovat, Eli face tot posibilul să-şi elibereze tatăl. Drumul sau nu va fi usor, dar Eli îşi va redescoperi tatăl, se va maturiza şi îşi va defini propria identitate.

Alex Holeh Ahavah (Alex e îndrăgostit)
Vineri, 20 noiembrie, 19:00, dar şi sâmbătă, 21 noiembrie, ora 13:00 – Cinema Eforie
Israel, 1986 – Comedie, dramă
Regia Boaz Davidson, cu Eitan Anshel, Sharon Hacohen
Acţiunea filmului are loc în Israel, în timpul perioadei de austeritate din anii ’50. Personajul principal, Alex, e un băiat în vârstă de 13 ani care e pe cale să-şi sărbătorească Bar Mitzvah.

Te’alat Blaumilch (Canalul Blaumilch)
Sâmbătă, 21 noiembrie, 19:00, duminică, 22 noiembrie, ora 13:00 – Cinema Eforie
Israel / SUA / Germania de Vest, 1969 – Comedie
Regia Ephraim Kishon, cu Bomba Tzur, issim Azikri
O poveste satirică despre un om inofensiv care fură materiale de construcţie şi sapă un canal pe o stradă principală din Tel Aviv, fără să fie deranjat de localnici sau autorităţi. Canalul e inundat cu apă din mare şi acest eveniment e sărbătorit de toată lumea.

Zolgot Hadma’ot Me’atzman (Lacrimile cad singure)
Duminică 22 noiembrie 19:00, luni 23 noiembrie 15:00 – Cinema Eforie
Israel, 1996 – Dramă
Regia Eitan Green, cu Avi Grainik, Yael Almog
Yaakov Tcherniak şi fiul lui, Yitzhak, sunt proprietarii unei companii care organizează petreceri şi evenimente. Ei merg la nunţi, bar mitzva-uri şi zile de naştere, şi furnizează echipamentul de sunet şi o femeie care cântă cântece israeliene. Visul lor este să se extindă, dar diferite probleme care apar le îngreunează realizarea visului.

Einayim G’dolot (Ochi mari)
Luni, 23 noiembrie, ora 19:00 şi marţi, 24 noiembrie, ora 15:00 – Cinema Eforie
Israel, 1974 – Comedie, dramă
Regia Uri Zohar, cu Alona Einstein, Arik Einstein
Benny Furman e un antrenor de baschet care este obişnuit să-şi manipuleze jucătorii, prietenii, soţia şi amantele, dar care este nevoit să vadă cum lumea sa se prăbuşeşte încetul cu încetul. Povestea filmului se concentrează pe câteva zile din viaţa lui Benny.

Shalosh Ima’ot (Trei mame)
Marţi, 24 noiembrie, ora 19:00 – Cinema Eforie
Israel, 2006 – Dramă
Regia Dina Zvi-Riklis, cu Miri Mesika, Gila Almagor
Rose, Flora si Jasmine sunt trei surori gemene care trăiesc în Israel. Flora este pensionară, Rose visează să revină pe scena muzicală, iar Jasmine are nevoie de un transplant de rinichi. Cele trei surori decid să-şi povestească vieţile şi să-şi dezvăluie secretele în cadrul emisiunii „This is your life”, unde lucrează Rocha, fiica Florei. Trei Mame este de fapt povestea celor trei surori care decid să rămână una lângă celalaltă, sacrificându-şi familiile şi pe ele însele.

Ha-Hov (Datoria)
Miercuri, 25 noiembrie, ora 19:00 – Cinema Eforie
Israel, 2007 – Thriller
Regia Assaf Bernstein, cu Gila Almagor, Neta Garty
În 1965 Rachel Brener e unul din agenţii Mossad care au prins un nazist foarte periculos şi l-au adus pentru proces în Israel. 35 de ani mai târziu cei trei agenţi descoperă că nazistul ce se spunea că s-a sinucis în acel an e de fapt viu şi e de acord să-şi recunoască toate crimele. Rachel, devenită acum o scriitoare faimoasă, trebuie să nu lase lucrurile să iasă la iveală. Dar oare va reuşi Rachel, trecută de 60 de ani, să redevină agenta cu sânge rece de mai demult?

Surse aici și aici 
Share

Vezi comentarii (0)

Comentarii (0)

Nici un comentariu deocamdata.

Nume:



E-mail:



Website:



Comentariu:

bubble fii un star

Categorii

Poll

    Ce părere aveți despre SuperSale?

    View Results

    Loading ... Loading ...

Recomandate

promo
0
0
Bvlgari AQVA Pour Homme Bvlgari AQVA Pour Homme... 164.00 RON
-9%
0
0
Tarc de Joaca Patrat Tarc de Joaca Patrat... 365.55 329.00 RON
-23%
0
0
Forum Placa Aura+Legaturi Aura+Buti Bepop Forum Placa Aura+Legaturi Aura... 2608.00 1999.00 RON
-7%
0
0
Plita incorporabila Bosch Plita incorporabila Bosch... 4014.35 3707.35 RON
-6%
0
2
Fusta maxi rosie Fusta maxi rosie... 96.00 90.00 RON
-50%
0
5
Fusta cu imprimeu floral de catifea Fusta cu imprimeu floral de ca... 160.00 80.00 RON