Pentru că foarte mulți dintre vizitatorii site-ului nostru au ajuns pe aici căutând pe Google ,,reduceri ZARA” sau pur și simplu ,,ZARA”, ne-am gândit că un articol despre istoria acestui brand s-ar putea sa fie de interes. So here we go….astăzi vă povestim despre istoria mult îndrăgitului brand ZARA și despre elementele secrete care stau la baza succesului său.

ZARA reprezintă un lanț de magazine aparținând grupului Inditex, deținut de magnatul Amancio Ortega, ce are în tolba lui mare și alte branduri renumite: Massimo Dutti, Pull and Bear, Oysho, Stradivarius, Uterqüe și Berska. Grupul are sediul în A Coruña, Galicia, Spania, unde în anul 1975 s-a deschis primul magazine ZARA.

Se spune că ZARA are nevoie doar de două săptămâni pentru a dezvolta și introduce în magazine un produs nou (în comparație cu media de 6 luni din industrie) și lansează în jur de 10.000 de modele noi în fiecare an. Poate că strategia sa cea mai neobisnuită este legătă de politica  ,,zero publicitate”; compania a preferat să investească un procent din venituri, în deschiderea unor magazine noi în loc să pompeze bani în promovare plătită.

ZARA a fost descris de Daniel Pietter, directorul de modă de la Louis Vuitton, drept ,, probabil cel mai inovativ și devastator retailer din lume“, iar cei de la CNN spun despre acest brand ca este ,,o poveste spaniolă de success.”

Istoria Companiei

Fondatorul ZARA, Amancio Ortega, a deschis primul magazine în anul 1975 pe o stradă centrală din La Coruña.

Primul magazin vindea produse ce arătau asemenea celor aparținând unor case de modă celebre, doar că la prețuri mici. Magazinul s-au dovedit a fi un succes, iar Ortega a început să deschidă mai multe magazine ZARA în Spania. În perioada anilor 1980, Ortega a început să schimbe designul, producția și procesul de distribuție, pentru a reduce termenele de execuție și pentru a reacționa la noile tendințe într-un mod cât mai rapid, prin ceea ce el numea ,,modă instant”.

În 1988, compania a început să se extindă pe plan international prin Porto, Portugalia. În 1989 au intrat în Statele Unite şi în Franţa în 1990. Această expansiune internaţională a crescut în anii 1990, cu Mexic (1992), Grecia (1993), Belgia şi Suedia (1994) etc, atingând o prezenţa actuală în peste 73 de ţări.

De unde vine succesul ZARA?

În ceea ce priveşte strategia de creație, un articol din revista Businessworld ne spune următoarele: “ZARA a fost un imitator de modă. Și-a concentrat atenţia pe înţelegerea elementelor de modă dorite de  clienţii săi şi apoi pe livrarea acestora, mai degrabă decât pe promovarea tendinţelor sezonului prin prezentări de modă şi canale similare de influenţă, pe care industria modei le utilizază în mod tradiţional”. Acesta este unul dintre elementele cheie ce au făcut din ZARA un brand atât de iubit de consumatori.

În plus, ZARA oferă un număr mult mai mare de produse în comparație cu alte companii similare.  Aceasta produce circa 11.000 de produse distincte, în fiecare an, comparativ cu 2.000 – 4.000 de articole ale concurenţilor cheie. Compania poate proiecta un produs nou în patru-cinci săptămâni și poate modifica produsele existente, în cât mai puţin de două săptămâni. Scurtarea ciclului de viaţă al produselor însemană mulțumirea consumatorilor într-un timp mult mai scurt, ceea ce a generat un succes extraordinar.

Sursa: Wikipedia

Dragi prieteni,

Echipa SuperSale s-a gândit să deschidă o secțiune de ,,Știați că/ Istorii” pentru cei dintre voi care sunt însetați de cunoaștere și vor să învețe ceva nou mereu.

Zilele acestea am avut nevoie de o imagine cu un cod de bare și am google-it de zor în căutare ei. După zile și nopți de căutări ne-am dat seama că noi nu prea știm care e istoria acestei invenții șmechere. Chiar așa, câți dintre voi știu ce este un cod de bare și de unde vine el? În mod suprinzător, chiar dacă ele au devenit parte integrată din viața noastră, foarte puțini dintre noi știm care este treaba cu drăcoveniile ăstea de linii.

Păi să o luăm cu începutul…..

Istoria codurilor de bare

În 1932 un grup de studenţi de la Universitatea Harvard conduşi de Wallace Flint au demarat un proiect destul de îndrăzneţ. Produselor le erau anexate puncte de reper din cataloage de produse şi erau centralizate într-o bază de date. Codurile de bare, în forma modernă, au început să apară în 1948.

Bernard Silver, un absolvent al institutului “Drexel Institute of Technology” din Philadelphia, a primit o cerere de dezvoltare a unui sistem automat de identificare a produselor. Silver i-a spus prietenului său Norman Joseph Woodland despre comanda primită. Woodland avea 27 de ani şi era profesor la acelaşi institut. Problema l-a fascinat pe Woodland şi a început să lucreze la acest proiect.

Prima idee a lui Woodland a fost aceea de a folosi un tip de cerneală, care sub acţiunea radiaţiilor ultraviolete va deveni strălucitoare. Woodland şi Silver au creat un dispozitiv care funcţiona, dar sistemul avea probleme cu instabilitatea cernelii, iar tipărirea modelelor era foarte costisitoare. Woodland era convis că ideea lor era bună, astfel că a renunţat la profesorat şi s-a mutat în apartamentul bunicului său din Florida pentru a avea mai mult timp de lucru.

În 20 octombrie 1949, Woodland şi Silver au publicat o lucrare intitulată “Classifying Apparatus and Method” (Aparat şi metodă de clasificat). Inventatorii au descris invenţia lor ca fiind “arta de clasificare a produselor pe baza modelelor“.

Majoritatea codurilor de bare pe care Woodland şi Silver le-au descris erau formate dintr-o serie de spirale circulare. În timp ce cei doi le descriau ca simboluri, simbologia de bază a codurilor de bare se asemăna foarte mult cu codurile de bare unidimensionale din prezent.

Simbologia era realizată dintr-un model format din 4 linii albe pe un fundal închis. Prima linie era linia de control, iar celelalte 3 linii erau fixate la distanţe variabile faţă de prima linie (de control). Informaţia era codată prin prezenţa sau absenţa unei sau mai multor linii. Astfel se puteau realiza 7 clasificări diferite de produse. Prin adăugarea mai multor linii erau posibile mai multe clasificări de produse. La un număr de 10 linii erau posibile 1023 (210-1) de clasificări diferite.

Modelul de cod de bare realizat de Woodland şi Silver la 7 octombrie 1952 a început să fie folosit ca model general de indentificare a produselor.

În 1962 Silver moare la vârsta de 38 de ani, înainte de a putea vedea utilizarea codurilor de bare în comerţ. În 1992 Woodland a fost distins cu “National Medal of Technology” (“Medalia naţională a tehnologiei”) de către preşedintele Bush. Nici unul din cei doi nu s-a gândit că invenţia lor va deveni o afacere care la început era de peste 2.000 de miliarde de dolari.

Codurile de bare început să fie folosite în comerţ numai după 1966. “National Association of Food Chains” (“Asociaţia naţională a lanţurilor alimentare”) a comandat unui producător de echipamente electronice realizarea unui echipament ce să poata realiza citirea codurilor de bare pentru o evidenţă şi un inventar mult mai rapid al produselor. În 1967 a fost instalat primul cititor de coduri de bare la un magazin din Cincinnati. Codurile de bare erau reprezentate după modelul realizat de Woodland şi Silver. Aceste coduri de bare nu erau imprimate direct pe ambalaje ci pe etichete pe care angajaţii magazinului le lipeau pe produse. Astfel sistemul a fost recunoscut ca un model de automatizare şi indentificare a produselor şi a fost adoptat de toţi producătorii şi distribuitorii de produse.

În 1969 aceeaşi asociaţie a cerut companiei Logicon dezvoltarea unui sistem pentru industria codurilor de bare. Rezultatele au fost realizarea standardului UGPIC (Universal Grocery Products Identification Code) (Codul de identificare universal al produselor alimentare) în vara anului 1970. Trei ani mai târziu s-a adoptat simbologia UPC pentru indentificarea produselor în SUA. A fost implementat de IBM şi dezvoltat de George Laurer, care a continuat ideea lui Woodland şi Silver. Woodland era angajat IBM pe vremea aceea.

În iunie 1974 primul scaner UPC realizat de NCR Corporation (ce se numea pe atunci National Cash Register Co) a fost instalat la supermarket-ul Marsh din Troy, Ohio. Pe 26 iunie 1974 primul produs cu cod de bare a fost scanat şi înregistrat. Produsul era un pachet de 10 lame de gumă de mestecat Wrigley cu aromă de fructe. Produsul acesta nu a fost special realizat pentru a fi primul produs scanat, ci pur şi simplu a fost o întâmplare. Din păcate, istoria nu a păstrat şi numele cumpărătorului. Astăzi pachetul de gumă de mestecat este expus la “Smithsonian Institution’s National Museum of American History”.

Prima încercare de aplicare în industrie a indentificării automate a fost demarată la sfârşitul anilor ’50 de către Asociaţia Americană a Transportatorilor. În 1967 s-a adoptat un format de cod de bare. Etichetarea maşinilor şi instalarea de cititoare a inceput pe 10 octombrie 1967. A durat 7 ani până ce 95% din maşini au fost etichetate. Din mai multe motive sistemul nu a putut funcţiona şi a fost în cele din urmă abandonat în 1970.

În 1981 Departamentul de Apărare al SUA a adoptat formatul de cod de bare Code39 în industria militară.

Bonus despre bătrânul cod de bare aici.

Surse: aici aici aici